Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig a fost bătut în trafic de un şofer de autobuz, în Sibiu. Acesta l-a lovit în cap cu o coadă de mătură, în urma unor şicanări pe şosea. Procurorul a depus plângere împotriva şoferului, iar poliţiştii l-au reţinut la scurt timp, fiind acuzat de lovire şi distrugere, informează Gândul.info.
Bogdan Florescu, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, a fost lovit de un şofer de autobuz în Sibiu, după nişte şicanări în trafic, informează Ora de Sibiu. Incidentul s-a petrecut sâmbătă după amiază, atunci când, opriţi la semafor, şoferul de autobuz s-a dat jos din maşină ţinând în mână o coadă de mătură şi l-a lovit pe procuror în cap, apoi a izbit cu picioarele în maşină.
„A fost vorba de o şicanare în trafic între conducătorul auto al unei maşini şi între şoferul unui autobuz de transport în comun.
Ambele părţi sunt identficate. La un semafor, şoferul autobuzului a coborât şi l-a lovit pe celălalt cu un obiect dur. În prezent, şoferul autobuzului este reţinut, cercetat pentru lovire şi pentru distrugere, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Plângerea a fost făcută de către victimă, care a adus un certificat medico-legal”, a declarat duminică Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Polţiei Sibiu pentru Mediafax.
Procurorul Florescu a fost la Spitalul Judeţean Sibiu şi a scos un certificat medico-legal după care s-a dus la poliţie şi a depus plângere împotriva şoferului care l-a agresat în trafic. Şoferul de autobuz are 46 de ani şi este de loc din comuna Cristian.
La scurt timp, bărbatul a fost reţinut de poliţişti pentu 24 de ore, aceştia acuzându-l de lovire şi distrugere. „Politistii Biroului Investigatii Criminale Sibiu l-au reţinut pentru 24 de ore pe bărbat, iar duminică acesta va fi prezentat magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă. Acesta este cercetat pentru lovire şi distrugere”, a explicat putătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.